De mic cant in engleza. E a doua mea limba. Acasa, prindeam Europa Libera si Vocea Americii. Anii ‘80 i-am ascultat la Enescu 2, un radio cu lampi pe care l-am distrus treptat din cauza loviturilor aplicate. Pe vremea aia nu stiam ca mizeriile care ma impiedicau sa ascult melodiile sunt de la bruiajul mojic al unor cretini.

Topurile americane, Radu Theodor, Andrei Voiculescu si intreaga echipa superba de la Europa Libera, iar pe cealalta frecventa, gigantul Willis Canover, responsabil cu jazz-ul, Judy Massa, country side si Casey Kasem, cel care a fondat celebrul American top 40, in 1970! Era un continuu extaz pentru mine. In cateva cazuri, am mai prins si BBC-ul… ce vremuri. Posturile astea de radio mi-au format gusturile muzicale. Tata avea partea de stiri, iar eu… muzica! Pana la urma, am luat aparatul la mine in camera. Era prea multa muzica…

Seri la rand cu urechea palnie, dupa-amieze de duminica cu metronomul, povestile despre Cornel Chiriac spuse in special de Radu Theodor ma influentau puternic. Atunci se faceau adevaratele playlist-uri, acele scrisori venite din tara prin cine stie ce filiera, care contineau MUZICA, piese de Led Zeppelin si Dire Straits, de Floyd, de Purple sau alte nebunii geniale. Cat puteau sa riste oamenii care trimiteau depesele alea? Cat de mult doreau ei sa asculte melodiile alea pe care, poate, nici nu le aveau acasa, printre casetele lor (apropos, ati mai folosit cuvantul asta, ‘casete’, in ultima vreme?!).

Auzeam pentru prima data King Krimson, Iron Buterlfy sau Zappa si ma intrebam daca oamenii astia nu sunt cumva de pe alta planeta. Prima piesa pusa pe pianul cumparat de mama a fost Child in time. A trebuit s-o ascult de vreo 5-6 ori, in tot atatea saptamani. Retineam cateva masuri si trebuia sa astept duminica urmatoare pentru a putea sa continuu “partitura”… pe atunci, piesele se auzeau doar o data… era imposibil sa te plictisesti de ele. Imposibil.

Era o emisiune la BBC… Iti traduceau vers cu vers, iti dezvaluiau mesajul din spatele cuvintelor si la sfarsit, se asculta piesa intreaga. Asa am inteles ce zicea Steve Wonder despre Haloween, in I just called to say I love you.

Ma intelegeti acum de ce show-ul meu de la Tribute se va numi American dream, tocmai de Haloween?  Pentru ca pentru mine acest vis il reprezinta muzica, in primul rand, a acelor ani. Toata splendoarea din 70 si 80 sta acum in note muzicale si in cuvinte cantate de oameni care au intrat intr-o galerie de clasa. In play-ul meu sunt Lionel, Frank, Tina, Ray, Nat King, Dean, Sammy, Earth, Wind & Fire, Prince, Elvis, Madonna, Steve Miller, Cool and the Gang, Steve, Don Mclean si, cu voia dumneavoastra, putin Michael… si multi altii care au eticheta made in USA!

Simbata seara, la Tribute, n-o sa fie nicio stafie si nimeni care sa nu se bucure de muzica. Pentru cei care au rezervat pana acum locuri, ii linistesc si le spun ca va trebui sa se implice, ca de obicei, cum o fac la spectacolele mele, la cateva melodii. Sa-si pregateasca vocea si energia necesara unei asemenea seri… pentru cei care nu ma cunosc in postura de cantaret si nu-i intereseaza muzica asta, le dau un sfat: Nu veniti si gata! Pam pam

Un alt moment Unforgettable petrecut marti, in scurta mea interventie de la Observator. Un duet in premiera cu superba Simona Gherghe. Enjoy:

E pentru prima data in viata mea cand ii spun cuiva, fata-n fata: “am asteptat vreo 30 de ani sa-ti spun ca iubesc muzica ta…” Si dupa ce i-am zis asta, am vorbit vreo 5 minute despre lucruri neinsemnate legate de viata.Asa s-a termina pentru mine noaptea de marti. Stand de vorba amical cu Natalie Cole pe o bancheta retrasa din Hard Rock Café.

Locurile pe care mi le-am cumparat la concertul de la Sala Palatului erau la balcon, mult prea indepartate de scena… totusi, cand a intrat am realizat ca oriunde as fi stat era perfect. Inalta, imbracata intr-o rochie lunga si neagra, avand un colier si o bratara care-i straluceau in lumina reflectoarelor, a salutat zambind publicul si a inceput sa cante… din clipa aia, impreuna cu cei 4000 de oameni din sala, am intrat in alta lume. Cu totii am inceput sa mergem pe Route 66…

Timp de aproape 2 ore am trecut prin toate starile posibile… bateam din palme, din degete, cantam, ma ridicam de pe scaun, zimbeam, plangeam si nu-mi venea sa cred ce mi se intampla…. Ne-a povestit de Nat King Cole, de parintii ei, de iubire, de Tony Bennett, de Sinatra, de Charlie Chaplin, de copilaria ei, de Diana Krall, de Fever, de toate pe care vroiam sa le auzim… Alaturi de cei 6 muzicieni, care o acompaniau, Natalie ne-a dat unele dintre cele mai superbe pagini din istoria swing-ului. Iar cand, in spatele lor, cortina s-a dat la o parte iar de pe un ecran a aparut Nat King Cole si amindoi au inceput Unforgettable, 4000 de suflete au inceput sa aplaude. Cred ca au fost cele mai sincere aplauze pe care le-am auzit vreodata. Veneau din suflet pentru o artista careia ii place sa cante din suflet.

Dupa al 2-lea bis, Natalie a revenit pe scena desculta. A mai cintat inca 2 melodii si a parasit scena Salii Palatului.

Ce s-a intamplat dupa aceea?! Dupa un spectacol de 2 ore, nu credeam ca mai vrea sa vina in alta parte… sincer. A doua zi, pleca spre Varsovia, pentru un nou concert si banuiam ca vrea sa-si ingrijeasca vocea. Cu gindurile astea am plecat spre Hard Rock, unde m-am intalnit cu cei din orchestra mea. Le-am spus de spectacol si i-am vazut zambind pe fiecare. Le-am zis sa nu-si faca iluzii ca Natalie o sa vina aici pentru ca artista trebuie sa se menajeze, in special cand e in turneu. Ne-am retras in cabina din spatele scenei si am mai continuat sa le istorisesc despre concert. Ei fusesera la probele de sunet in tot rastimpul asta si nu au putut sa vine si la spectacol…

Eram déjà resemnati, cand cineva din stuff-ul meu intra pe usa si ne spune ca Natalie e in fata si ne asteapta sa cantam. A fost ca si cand toti ne-am injectat adrenalina. Am sarit in sus si am luat playlist-ul din nou (oare pentru a cata oara?!) sa vedem care e cea mai buna piesa pentru inceputul spectacolului… Ain’t that a kick in the head… asa am inceput. Cu o piesa de-a lui Dean Martin. Realizati, banuiesc, ca Natalie l-a cunoscut si pe Dean si cunoaste bine melodia asta… va dati seama ce emotii am avut eu cantand-o!?!?

Am inceput spectacolul. Desi nu era plina sala, oamenii reactionau bine la swing-uri… Natalie alaturi de trupa ei erau in partea stanga, undeva pe la mijlocul salii. Din cand in cand, trageam cu coada ochiului sa le vad reactia… uimitor!!! Dansau!!! Unii dintre ei bateau ritmul melodiei cu mana, iar altii zambeau uitandu-se la scena. Am prins curaj. Am inceput Minnie the moocher, un cantec din anii 30, facut celebru de Cab Calaway. Am coborat in sala si incet, incet m-am apropiat de locul lor. Am cantat cu ei vreo 3 minute si din clipa aia totul a mers ca pe roate… nu vreau sa va povestesc prea multe despre cum si ce am cantat, ci vreau sa va spun ca mi-a facut o placere teribila, atat mie, cat si orchestrei mele sa facem spectacol pentru lumea stransa acolo. Alaturi de cei peste 100 de oameni, am cantat si am aplaudat, am dansat si impreuna am avut o seara de neuitat… Unfogettable…

Aproape de final, am cantat Septembrie, luni si i-am dedicat-o… a aplaudat.

Ceea ce e totusi paradoxal este ca nu am performat Unforgettable, desi tot ce mi se intampla era de-a dreptul de neuitat si in toate aparitiile mele din ultima vreme, de la tv, am vorbit doar de melodia asta… nu vroiam sa stric gustul piesei cantata de Natalie, la concertul ei. De mult timp nu-mi dadusera lacrimile ascultand un cantec, asa cum mi s-a intamplat atunci, pe un loc indepartat de scena, la sala Palatului. Poate data viitoare o sa fac duetul asta cu Natalie… cine stie?!

Ce sa va mai spun? Am terminat show-ul. Ne-a chemat la masa ei si am stat de vorba cateva minute. I-am felicitat intreaga echipa de artisti, m-am asezat langa si am inceput sa discutam despre lume si viata. I-am multumit pentru concert si ea ma felicitat pentru ceea ce vazuse. Ne-am sarutat si i-am urat bafta in Varsovia, unde continua turneul.

Cam asta a fost… e greu sa ai zile de neuitat si totusi ieri a fost una dintre ele.Multumesc tuturor celor care mi-au tinut pumnii si sper ca de fiecare data cand ne intalnim la concerte, fie ale mele, fie ale altor artisti, sa traim ceva de neuitat…

Sa aveti o zi frumoasa ca ziua mea de marti, 27.10.2009!!!

Cautand ecouri ale vizitei lui Natalie Cole, am gasit 2 articole despre concertul de sambata de la Tribute. Unul pe Europa FM, altul pe stiumuzica.ro . Ideea e cam aceeasi in ambele: Gotta be there!!!

Melodia Prologue a fost ultima melodie scrisa si inregistrata pentru albumul 35. N-a fost nimic planificat, s-a intamplat…poate asa a fost sa fie Este o melodie de doar 3 minute, dar care spune mai mult decat altele de 7. Imi incep fiecare show cu ea pentru ca mi se pare ca ma defineste. Este una din melodiile mele de suflet si nu am rezistat sa nu ii fac videoclip. Ieri l-am lansat. Pentru mine a fost prologul unei seri minunate alaturi de Natalie Cole, seara despre care o sa va povestesc cat de curand. Mai departe, aceasta piesa face legatura cu urmatorul album. Sper sa va placa…si piesa si urmatorul album Dragii mei, Prologue:

 
Cateva cuvinte preluate de pe acest blog pe HotNews.ro

Horia Brenciu va canta pentru fiica lui Nat King Cole

“Concertul sustinut de Natalie Cole la Sala Palatului, pe 27 octombrie, va fi continuat la Hard Rock Cafe, cu o petrecere pentru artista si trupa ei, informeaza organizatorii. Responsabil cu muzica buna si cu entertainment-ul va fi Horia Brenciu, care va canta alaturi de band-ul sau. La afterparty vor avea acces numai cei care si-au cumparat bilete la categoria VIP, staff-ul artistei si cativa invitati speciali.” (Cosmin Navadaru, HotNews.ro, 27 octombrie 2009)

Citeste continuarea articolului aici

 

“ That’s why, darling, it’s incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too”

Dupa o duminica muzicala la Sala Palatului, cu jazz pe sufletul meu, saptamana a inceput cu o productie la Odeon a unei companii private care m-a facut sa ma gandesc ca tare mult mi-ar placea sa joc din nou… inca nu v-am povestit despre experienta mea de actor amator la serialul de la Pro, cu bogati si saraci. Poate o s-o fac odata…

Pina la alte povestiri, ne asteapta aceasta frumosa zi de marti. Acum, repetitii la Hard Rock, dupa amiaza, o incursiune la Observator, la Simona Gherghe, seara un concert, ca spectator, cu Natalie Cole si ceva mai tarziu, ma intalnesc cu Lady Unforgettable, de data asta de pe pozitii usor schimbate, eu cu si mai mari emotii in gat…

De cind mi s-a spus ca vom da un concert pentru Natalie Cole, ma tot gindesc ce sa cant. Sa-i cant melodiile ei? Ale tatalui ei? Ale mele? Ale lui Sinatra? Ale lui Dean, ale lui Sammy? Ale lui Bobby Darrin sau poate ale lui Ray? N-am nici cea mai mica idée… a fost un spatiu de creativitate divin in acei ani din veacul trecut. De la inceputul secolului, cu Gershwin, Porter, Basie, Duke, Cab Caloway, cu Brodway, cu Cotton Club, cu New Orleans, cu mai stiu eu cine… ce sa cant?Cred c-o sa-i spun pur si simplu ca indiferent ce voi canta va veni din suflet. Daca ii va placea e pentru ca muzica e tot ce ne leaga. Suna tampit, asa-i? Treceti voi in locul meu!

Ma tot gandesc cum priveste ea Romania. Ce parere are de tara asta? Ar vrea sa aiba relatii de prietenie cu artisti intr-o tara ca asta? Daca v-ar intreba cineva despre o colaborare cu cineva din Azerbaidjan, ati accepta cu sufletul deschis? Poate…

Imi fac prea multe probleme, nu? Ma framant prea mult? Fie ce-o fi, vine, cant si asta e! Pam pam.

Am vorbit cu toata orchestra, azi. Si ei au o stare de surescitare placuta. Sigur… nu suntem la prima experienta cu un artist strain. Bryan Adams n-a fost rau… Ne-am descurcat onorabil acolo. Totusi, in seara asta va fi diferit. Mult mai diferit. Cum bine spunea cineva, candva: ” Que sera, sera! ”

Despre muzica, televiziune, cariera, compromisuri si multe altele intr-un mic interviu dat pentru Jurnalul National.

Horia Brenciu: “Moral şi estetic, suntem varză”

“Când şi-a încheiat socotelile cu televiziunea, Horia Brenciu era înglodat în datorii. Forţat de împrejurări, s-a apucat de muzică, iar acum, cu HB Orchestra, cântă la cele mai simandicoase evenimente. La tv apare rar, pentru că nu-şi găseşte locul între un pitic şi o nichită, şi preferă să comunice cu fanii prin intermediul blogului. Pregăteşte cel de-al doilea album, care va conţine şi prima compoziţie proprie, “I love you”, dedicată tatălui său, şi îşi aşteaptă revenirea pe sticlă.” (Anca Nicoleanu, Jurnalul National, 23 octombrie 2009 )

Citeste continuarea articolului aici.

Dragii mei, asa cum unii dintre voi probabil ati aflat deja, organizatorii concertului lui Natalie Cole m-au invitat sa cant la petrecerea de dupa eveniment. Din pacate, acolo  vor avea acces numai cei care si-au cumparat bilete la categoria VIP ( sold-out deja ), staff-ul artistei si cativa invitati speciali. Dupa recitalul meu, trupa ei va urca pe scena si va da startul unui jam session cu si pentru cei prezenti. Are rost sa va mai spun cat de mult ma bucur?

Stiu, suna a titlu de film horror, dar acest ‘call’ poate fi de bun augur pentru mine…am primit un telefon care m-a entuziasmat teribil…mari detalii nu prea pot sa va dau, pentru ca nu e inca 100% confirmat…cred ca o sa aflu diseara. Iata un scurt rezumat

- Horia?
- Da.
- Sunt X si ma ocup de….
- ( surprins si foarte intrigat ) Salut X . ( nestiind ce sa mai spun )
- Am urmarit atent ceea ce ai facut in ultimele zile si m-am gandit sa te sun. Eu pregatesc o … dupa… . N-ai vrea sa … ?
-( recuperand telefonul de pe jos ) Sa ma gandesc…DAAAAAAAAAAAAAAA!
-Pai atunci hai sa discutam…Esti liber azi? Hai sa luam masa diseara…
-Perfect. Multumesc pentru telefon.
-Cu placere!

Am stat in fata calculatorului jumatate de ora cautand detalii despre omul asta…am simtit ca trebuie sa spun cuiva….si apoi am scris aceste randuri….