Horia Brenciu » Prin tara / Prin lume

Februarie..luni

Horia — Mon, 01 Feb 2010 07:18:44 +0000

Gata cu vacante, crize si minus nu stiu cite grade! In februarie am multe de facut si vreau sa fiti alaturi de mine!

Pentru preselectia din 6 si 7 februarie, au venit cereri din toata tara. Pina acum, peste 150 de instrumentisti, vocalisti si performeri, la te miri ce instrument, vor sa aiba o auditie. Ii asigur ca abia astept sa-i vad si sa-i aud. Daca voi selectiona 2-3 dintre ei, sint fericit. Un tinar din Banat ma intreba daca are sens sa faca drumul Timisoara-Bucuresti… Nu stiu… Are?! Orchestra mea stie foarte bine ca sint exigent si niciodata nu sint pe deplin satisfacut de prestatia cuiva… Asadar, pentru 6 si 7, tuturor tinerilor artisti, multa bafta!!!!

Deja au inceput rezervarile la Clubul Tribute! Primele 50 de bilete s-au dus! Primul concert din 2010, va avea loc cu ocazia mult mediatizatei zile de Valentine si vreau tare mult sa va am alaturi. Cu sau fara iubita, va astept duminica, 14 februarie, la Clubul Tribute, de pe Calea Victoriei nr. 118!

Cind ati fost, ultima data, la un Bal Vienez? Cind ati valsat ultima oara pe acordurile unei orchestra din Viena? Fara doar si poate, cel mai frumos eveniment la care puteti veni este Balul Vienez, care se va intimpla pe 27 februarie, la Palatul Parlamentului, Sala Unirii! Il produc, alaturi de echipa mea, de 6 ani si e o splendoare de spectacol! Dar despre bal, va voi povesti, pe larg, zilele viitoare…

Asadar, sinteti gata pentru februarie?????

Septembrie, Luni…

Horia — Thu, 24 Sep 2009 11:51:55 +0000

…la Casino

Déjà cred ca sunteti obisnuiti ca dupa o cantare prin tara sa urmeze si o mica incursiune fotografica prin partea locurilor. Asa s-a intamplat si la Constanta…

Cantarea s-a terminat onorabil. Printre invitati, Hagi. Era pentru prima data cand se afla la un eveniment la care cantam si eu. Intentia lui, declarata ulterior, era sa fi stat vreo jumatate de ora si sa plece. Dupa miezul noptii, cand m-am retras de pe scena, m-a oprit si mi-a spus ca din cauza mea a pierdut vreo 4 ore, dar nu regreta deloc c-a ramas! I-am multumit si i-am promis ca voi juca si eu la inaugurarea stadionului de la Ovidiu. Ne-am imbratisat si m-am retras la hotel.

M-am trezit greu… deh, nu mai am 20 de ani. Visele sunt mai lungi acum… mi-am facut bagajul si am incarcat totul in masina. Nu ma grabeam prea tare spre Bucuresti si ma gandeam sa dau o tura prin port, prin fata Casino-ului. Batranul Casino…

Am un respect aparte pentru cladirea asta. Apartine unui alt timp, unei alte epoci. Nu seamana cu nimic din ce e azi in Romania. Parasit, inchis, baricadat, interzis, pe alocuri spart, casino-ul de pe malul marii, cu toate interdictiile de existenta, agatate de el, traieste. Traieste prin fiecare coloana si fiecare ungher ascuns. Daca ma intrebati ce se intampla inauntru o sa va raspund: baluri, cabaret, muzica si ruleta… o alta viata pe care romanii n-o mai stiu demult. Un inceput de secol XX despre care ne amintim din ce in ce mai vag si pe care incercam sa-l reconstituim stangaci la diverse manifestari mondene…

Vis a vis de el, Acvarium… va aduceti aminte de el, nu? E si mai tacut, desi e deschis vizitatorilor. Ou sont les neiges d’antan!? Unde sunt, Doamne? Unde au disparut cozile de copii de la Acvarium si fetele acelea uimite si bucuroase la vederea mirajului subacvativ, la vizionarea atator specii de pesti?

Slab si adus putin de spate, pe langa Casino se plimba un bodyguard. La peste 55 de ani pe care-i arata, isi poarta neglijent arma letala…bastonul de cauciuc! Cealalta denumire a elementuluui contondent am uitat-o intentionat! Purtam o sapca si aveam ochelarii de soare pe nas. In mana dreapta aparatul de fotografiat, iar pe umar, geanta cu lentile. Aratam ca un strain pierdut la malul Marii Negre, care fotografia in draci marea si pietrele. Intuiam cum va reactiona, dar nu m-am abtinut. “Sinteti amabil”, l-am intrebat, “ce se mai intimpla cu Casino-ul asta?”. Nici nu s-a uitat la mine. “Pai, nu vedeti?!”, si-mi indica neglijent pancarta de pe usa “Primaria se ocupa…”. Am ramas pe loc si l-am urmarit indepartandu-se. Pana atunci, ma studiase cu coada ochiului, in permanenta, dar cand i-am adresat intrebarea, parca nici n-am existat. Am zambit. Ceva imi atrasese totusi atentia. Pe cap purta cu mandrie o sapca inchisa la culoare pe care scria Jack Daniel’s.

Am coborat pe nisip, prin dreapta Casinoului si am ramas acolo vreo ora, pe un stafilopod. Terapia valurilor isi facea efectul. Parca si viata era mai frumoasa. In fata mea, in afara de pescarusi, erau si alte inaripate, dar nu le stiam numele. Aveau gitul subtire si penele de culoare gri cenusie si ori de cite ori aterizau pe apa, pluteau putin, iar apoi se scufundau in cautarea pranzului.

Nu stiu cum au trecut 2 ore… mi-am indreptat spatele si am inceput sa urc spre masina. Pe aleea din fata Casinoului, refrene celebre cintate la acordeon faceau concurenta valurilor care se spargeau de stanci. Ii respect pe cei care isi mai gasesc timp sa vina si sa bucure urechile trecatorilor. Omul nostru era o mare figura. Trecea de la sarbe la jazz si o lua ulterior pe calea valsului. I-am lasat 10 lei in cutia de napolitane asezata in fata lui, am mai aruncat o privire spre Casino si am demarat spre Bucuresti. Era o zi de septembrie, luni pe care, sincer, n-am pierdut-o.

PS – tata ma rugase, ultima data cind am fost la el, sa citesc cu atentie ce sta scris pe statuia lui Ovidiu. Asa am si facut, lucru pe care vi-l impartasesc:

“Sub asta piatra zace Ovidiu, cintaretul iubirilor gingase, rapus de-al sau talent.
O, tu, ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodata te roaga pentru dansul: sa-i fie somnul lin!”

O biserica

Horia — Thu, 17 Sep 2009 09:19:57 +0000

In satul Nicolae Balcescu, la cateva zeci de kilometri de Tulcea, pe partea dreapta a drumului e o biserica. Am oprit masina si am inceput s-o fotografiez. Era acolo si ma astepta. Tacuta. Inchisa. In jurul ei, o capra, un curcan si un caine isi cautau nestingheriti de mancare. Dupa un gard, o femeie si-a lungit capul sa vada cine oprise. A investigat totul dintr-o singura privire si s-a intors la treaba ei. Prin sat, liniste. Prea multa liniste. Din cand in cand, cate-o masina trecea prin fata bisericii, deranjand pentru scurt timp starea de calm ecuatorial care domneste in tot satul. Biserica e tot inchisa.

Am plecat mai departe, spre destinatia mea. Pe la 10 seara am avut concert pe ponton, la Tulcea. Eram pentru prima data acolo cu orchestra, iar cei peste 3000 de oameni de toate varstele au fost cum nu se poate mai primitori. Izolati oarecum de distantele mari de peste 100 km dintre Constanta sau Braila, cei din Tulcea stiu sa se bucure de viata. Dupa spectacol, un tanar mi-a dat un suvenir. Ace de peste. Crap, mai précis. Sper sa le pot intrebuinta anul asta… A doua zi de dimineata, am plecat spre Constanta, dar biserica vazuta cu o zi inainte imi revenea in minte.

Sint locuri pe lumea asta in care cuvinte ca impozit forfetar, tva sau blog, nu se prea intrebuinteaza. Si poate ca e mai bine asa. Asa se intampla si in drum spre Tulcea, in satul Nicolae Balcescu. Un loc in care si Dumnezeu se mai odihneste, din cand in cand.

Vanare de vant

Horia — Wed, 02 Sep 2009 09:52:43 +0000

Pentru a-si pune sportul in aplicare au nevoie de un singur lucru: de vint! Ba nu, de doua: vant si curaj.Cu cit e mai puternic, cu atit mai bine. Cu cat e mai mult, cu atat mai sigur. Se anunta intre ei, indiferent unde s-ar afla, se instiinteaza de starea vremii si sint gata oricind de aventura. Sint ca o comunitate. Exista mult respect si multa dragoste de mare si evident, de vint. Se numesc rideri si anul asta i-am cunoscut pe cativa dintre ei.

De cativa ani si-au stabilit baza la capatul Mamaiei si de atunci… vineaza vintul. Pe plaja de la H2O, dincolo de citeva locuri de relache, pentru noi, “muritorii”, exista un spatiu special pentru antrenamente. Nu poti sa fii rider oricum… Dupa cel putin 10 ore de scoala cu un echipament destul de complex, format dintr-un costum de noepren, placa si faimosul kite, faci primii pasi in mare. Esti asistat in permanenta de instructor pentru ca o simpla rafala de vint te poate duce si citeva sute de metri de-a lungul plajei…si nu cred ca vrei asta…

In weekend, in aer au fost mai multe kite-uri ca de obicei. Era vint bun. Vin de mai multe saptamini aici, dar vineri spectacolul a fost unul cu adevarat special. Pe cer, kite-uri, pe mare rideri… Am luat aparatul si-am intrat in apa. Unde ma intorceam vedeam pe cineva indreptindu-se spre mine. Zimbeau, se bucurau de vint, iar cind prindeau o rafala potrivita sareau 5-6 metri in aer. Pe mal, oameni de toate varstele urmareau zmeii de pe cer si pe cei de pe apa cu sariturile lor ireale. O minune.

Prietena unuia dintre eroii nostri imi povestea ca s-a obisnuit ca atunci cind se trezesc dimineata, iubitul ei, in loc de “Buna dimineata !”sa o intrebe direct: “Bate vintul?”. Dupa ceva timp, salutul de dimineata a devenit : “Bate vintul!”.

Si seara o fi acelasi salut?!

Ipotesti

Horia — Tue, 11 Aug 2009 10:20:20 +0000

De cind am auzit ca voi cinta la Botosani, m-am gindit la un singur lucru: Ipotesti. Nu fusesem niciodata in locurile acelea si vroiam sa vad unde a copilarit Eminescu. Vroiam sa vad plopii, nuferii, luna, stelele si multe alte entitati devenite metafore supreme prin intermediul versurilor poetului. Desi am fotografiat incontinuu, comportindu-ma ca un adevarat turist cu ochii total oblici si curiozitate extrema, mi-am lasat toate simturile sa invadeze locurile Ipotestiului si ale imprejurimilor. Era frumos, soare si liniste. Din cind in cind, vintul batea, iar toti arborii din jurul meu se unduiau precum balerinele. Locul era pustiu si asta m-a ajutat sa intru in starea pe care doream s-o am, dat fiind mirificul context. Ana, ghida casei memoriale, femeie intre doua virste, mi-a marturisit ca fusesera vreo 600 de copii cu o zi inainte. Plecase tirziu de acolo. O tuse mica, dar prezenta, dobindita in anii petrecuti in casa veche, ii intrerupea din cind in cind cuvintele. Cu toate astea, se bucura sa vorbeasca cu un om care ii acorda intreaga atentie. Am dat timpul inapoi, cu mai bine de 150 de ani si povestea a inceput… Eminovici, tata, mama, camera fetelor, Iorgu, lada de zestre, Viena, Veronica, cutia de machiaj din turneu, tuberculoza, sinucideri, Maiorescu, Ipotesti…Dupa un timp, soarele dadea semne de oboseala, iar eu trebuia sa prind avionul spre Bucuresti, asa ca luna si stelele le-am lasat pentru urmatoarea mea vizita acolo. M-am gindit ca instantanee cu mine si ochestra mea ati mai vazut si nu v-ati supara prea tare sa simtiti oleaca de vint tainic. Bucurati-va, asadar, de… lumea lui Eminescu: