Un alt moment Unforgettable petrecut marti, in scurta mea interventie de la Observator. Un duet in premiera cu superba Simona Gherghe. Enjoy:

E pentru prima data in viata mea cand ii spun cuiva, fata-n fata: “am asteptat vreo 30 de ani sa-ti spun ca iubesc muzica ta…” Si dupa ce i-am zis asta, am vorbit vreo 5 minute despre lucruri neinsemnate legate de viata.Asa s-a termina pentru mine noaptea de marti. Stand de vorba amical cu Natalie Cole pe o bancheta retrasa din Hard Rock Café.

Locurile pe care mi le-am cumparat la concertul de la Sala Palatului erau la balcon, mult prea indepartate de scena… totusi, cand a intrat am realizat ca oriunde as fi stat era perfect. Inalta, imbracata intr-o rochie lunga si neagra, avand un colier si o bratara care-i straluceau in lumina reflectoarelor, a salutat zambind publicul si a inceput sa cante… din clipa aia, impreuna cu cei 4000 de oameni din sala, am intrat in alta lume. Cu totii am inceput sa mergem pe Route 66…

Timp de aproape 2 ore am trecut prin toate starile posibile… bateam din palme, din degete, cantam, ma ridicam de pe scaun, zimbeam, plangeam si nu-mi venea sa cred ce mi se intampla…. Ne-a povestit de Nat King Cole, de parintii ei, de iubire, de Tony Bennett, de Sinatra, de Charlie Chaplin, de copilaria ei, de Diana Krall, de Fever, de toate pe care vroiam sa le auzim… Alaturi de cei 6 muzicieni, care o acompaniau, Natalie ne-a dat unele dintre cele mai superbe pagini din istoria swing-ului. Iar cand, in spatele lor, cortina s-a dat la o parte iar de pe un ecran a aparut Nat King Cole si amindoi au inceput Unforgettable, 4000 de suflete au inceput sa aplaude. Cred ca au fost cele mai sincere aplauze pe care le-am auzit vreodata. Veneau din suflet pentru o artista careia ii place sa cante din suflet.

Dupa al 2-lea bis, Natalie a revenit pe scena desculta. A mai cintat inca 2 melodii si a parasit scena Salii Palatului.

Ce s-a intamplat dupa aceea?! Dupa un spectacol de 2 ore, nu credeam ca mai vrea sa vina in alta parte… sincer. A doua zi, pleca spre Varsovia, pentru un nou concert si banuiam ca vrea sa-si ingrijeasca vocea. Cu gindurile astea am plecat spre Hard Rock, unde m-am intalnit cu cei din orchestra mea. Le-am spus de spectacol si i-am vazut zambind pe fiecare. Le-am zis sa nu-si faca iluzii ca Natalie o sa vina aici pentru ca artista trebuie sa se menajeze, in special cand e in turneu. Ne-am retras in cabina din spatele scenei si am mai continuat sa le istorisesc despre concert. Ei fusesera la probele de sunet in tot rastimpul asta si nu au putut sa vine si la spectacol…

Eram déjà resemnati, cand cineva din stuff-ul meu intra pe usa si ne spune ca Natalie e in fata si ne asteapta sa cantam. A fost ca si cand toti ne-am injectat adrenalina. Am sarit in sus si am luat playlist-ul din nou (oare pentru a cata oara?!) sa vedem care e cea mai buna piesa pentru inceputul spectacolului… Ain’t that a kick in the head… asa am inceput. Cu o piesa de-a lui Dean Martin. Realizati, banuiesc, ca Natalie l-a cunoscut si pe Dean si cunoaste bine melodia asta… va dati seama ce emotii am avut eu cantand-o!?!?

Am inceput spectacolul. Desi nu era plina sala, oamenii reactionau bine la swing-uri… Natalie alaturi de trupa ei erau in partea stanga, undeva pe la mijlocul salii. Din cand in cand, trageam cu coada ochiului sa le vad reactia… uimitor!!! Dansau!!! Unii dintre ei bateau ritmul melodiei cu mana, iar altii zambeau uitandu-se la scena. Am prins curaj. Am inceput Minnie the moocher, un cantec din anii 30, facut celebru de Cab Calaway. Am coborat in sala si incet, incet m-am apropiat de locul lor. Am cantat cu ei vreo 3 minute si din clipa aia totul a mers ca pe roate… nu vreau sa va povestesc prea multe despre cum si ce am cantat, ci vreau sa va spun ca mi-a facut o placere teribila, atat mie, cat si orchestrei mele sa facem spectacol pentru lumea stransa acolo. Alaturi de cei peste 100 de oameni, am cantat si am aplaudat, am dansat si impreuna am avut o seara de neuitat… Unfogettable…

Aproape de final, am cantat Septembrie, luni si i-am dedicat-o… a aplaudat.

Ceea ce e totusi paradoxal este ca nu am performat Unforgettable, desi tot ce mi se intampla era de-a dreptul de neuitat si in toate aparitiile mele din ultima vreme, de la tv, am vorbit doar de melodia asta… nu vroiam sa stric gustul piesei cantata de Natalie, la concertul ei. De mult timp nu-mi dadusera lacrimile ascultand un cantec, asa cum mi s-a intamplat atunci, pe un loc indepartat de scena, la sala Palatului. Poate data viitoare o sa fac duetul asta cu Natalie… cine stie?!

Ce sa va mai spun? Am terminat show-ul. Ne-a chemat la masa ei si am stat de vorba cateva minute. I-am felicitat intreaga echipa de artisti, m-am asezat langa si am inceput sa discutam despre lume si viata. I-am multumit pentru concert si ea ma felicitat pentru ceea ce vazuse. Ne-am sarutat si i-am urat bafta in Varsovia, unde continua turneul.

Cam asta a fost… e greu sa ai zile de neuitat si totusi ieri a fost una dintre ele.Multumesc tuturor celor care mi-au tinut pumnii si sper ca de fiecare data cand ne intalnim la concerte, fie ale mele, fie ale altor artisti, sa traim ceva de neuitat…

Sa aveti o zi frumoasa ca ziua mea de marti, 27.10.2009!!!

Melodia Prologue a fost ultima melodie scrisa si inregistrata pentru albumul 35. N-a fost nimic planificat, s-a intamplat…poate asa a fost sa fie Este o melodie de doar 3 minute, dar care spune mai mult decat altele de 7. Imi incep fiecare show cu ea pentru ca mi se pare ca ma defineste. Este una din melodiile mele de suflet si nu am rezistat sa nu ii fac videoclip. Ieri l-am lansat. Pentru mine a fost prologul unei seri minunate alaturi de Natalie Cole, seara despre care o sa va povestesc cat de curand. Mai departe, aceasta piesa face legatura cu urmatorul album. Sper sa va placa…si piesa si urmatorul album Dragii mei, Prologue:

Horia Brenciu va canta pentru fiica lui Nat King Cole

“Concertul sustinut de Natalie Cole la Sala Palatului, pe 27 octombrie, va fi continuat la Hard Rock Cafe, cu o petrecere pentru artista si trupa ei, informeaza organizatorii. Responsabil cu muzica buna si cu entertainment-ul va fi Horia Brenciu, care va canta alaturi de band-ul sau. La afterparty vor avea acces numai cei care si-au cumparat bilete la categoria VIP, staff-ul artistei si cativa invitati speciali.” (Cosmin Navadaru, HotNews.ro, 27 octombrie 2009)

Citeste continuarea articolului aici

Sint convins ca aveti preferinte muzicale speciale. Sint convins ca aveti oameni, idoli despre care stiti totul fara ca ei sa va cunoasca sau fara ca ei macar sa fi venit macar in Romania. Si mie mi se intimpla. De multe ori. Natalie Cole e un exemplu.

Natalie e purtatoarea de gena a celor mai frumosi ani ai muzicii americane. Pe linga asta, este fiica uneia dintre cele mai frumoase voci care au existat pe planeta, Nat King Cole si duce cu brio mostenirea asta mai departe.

Cu vreo 20 de ani in urma, auzeam o piesa cantata de ea, Pink Cadillac si din clipa aia am crezut ca toate masinile americane sint roz. Imediat dupa intimplarea asta, se producea Unforgettable… unul dintre cele mai frumoase duete ale tuturor timpurilor. Natalie alaturi de rege intr-un tandem cronologic imposibil, dar musical atit de viu si superb. A fost primul mix de genul asta care ulterior avea sa-i influenteze pe Robbie, pe Celine Dion, pe Paul Anka, mai aproape de noi si pe multi altii…

Filmul despre viata ei, m-a tulburat si mai mult. Succese de scena, concerte senzationale, hepatita C, 9 premii Grammy, droguri, caderi, reveniri, probleme in familie, iubiri nebune si inca multe altele… toate fac parte din viata ei si pentru ca o iubim si din viata noastra.

Unforgettable, When I fall in love, Come rain or come shine, Nice ‘n’easy… pe toate le fredonam, pe toate le simtim ale noastre atunci cind le ascultam. Ne-au insotit cind am iubit sau cind ne-am despartit sau chiar cind ne-am reintilnit cu persoana iubita dupa ani de zile. Acum, cea care le-a dat glas e aici, la 2 pasi de noi.

Sint citeva momente in viata pe care nu trebuie sa le ratezi. Asta e unul din ele. In februarie face 60 de ani ( ?!?! ), iar dupa un recent transplant de rinichi, vrea doar sa-si gaseasca echilibrul prin muzica. Noi doar trebuie sa-i dam aplauzele cuvenite…

Ne vedem pe 27 octombrie!

Am scris deja aici despre concertul cu Natalie Cole. Problema este ca, ascultand dimineata la radio in masina, am realizat ca evenimentul va avea loc MARTI…martea viitoare…deci mai este foarte putin. Eu unul abia astept. Voi fi acolo negresit. Mai jos este una din piesele pe care o cant si eu cu mare drag in concerte. Ne vedem la Sala Palatului.

 
Laurentiu a scris si el cateva cuvinte pe blogul personal despre cum i s-a parut cantarea de pe 30 septembrie, de la Music Club. Multumesc, Laurentiu!
 

Stiam de 2D, de 3D, de HD, de BD, de alti D, dar pe 6 nu-l intalnisem. E noua moda in cinematografie, aparuta deja in cateva locatii si de la noi…

Evident, il stiti pe 3D. Unii dintre voi l-au si incercat. Ice Age-ul e dulce de-a dreptul. La intrare in sala de cinema primiti ochelarii prin intermediul carora imaginile de pe ecran sunt parca aievea. Animalutele te ating cu coada lor, pasarile iti dau cu puful pe la nas, iar ploaia parca e chiar in fata geamului la care stai… Totul e minunat. Ba chiar sarutul protagonistilor e mai aproape de sufletul nostru, nu-i asa? Cu 3D, cinema-ul prinde viata.

Ei bine, capitalistii astia afurisiti, imperialistii de peste ocean, s-au gandit ca nu-i de ajuns. Si n-au facut pasul urmator, cum era normal, la 4 sau la 5D, ci au sarit direct la 6…6D.

Cum se manifesta 6D? Iti cumperi un bilet. Mai bine 2 sau chiar 3. Daca esti fata ai nevoie de cel putin 2 prieteni, unul in stanga si altul in dreapta. Crede-ma, vei intelege mai tarziu, de ce… Iti ocupi locul si astepti inceperea filmului care, atentie, poate avea o durata cuprinsa intre 7 si 16 minute. Cam putin… Sala e mica. Nu esti prea obisnuit. Dar ce conteaza… Emotia intalnirii cu 6D iti alunga toate gandurile negre.

Deodata, lumina se stinge brusc si odata cu ea scaunul se misca brutal. Toate scaunele, de fapt. Primele tipete. Unii striga cutremur, iar altii rad, dar nu e rasul lor. Pe ecran, primele imagini. Iti aduci aminte ca ai uitat sa-ti pui ochelarii. Te executi imediat si incepi aventura 6D.

Sa facem putina matematica: 3D + 3D = 6D. N-o sa va povestesc ce mi s-a intamplat acolo. O sa va descriu, totusi, o singura secventa din film…

Dupa amiaza, jungla, copaci exotici, sunete de tot felul. Pe o craca, aproape invizibil, sta un sarpe lung, gras si auriu. Il descopar imediat si le atrag atentia prietenilor mei… Hait! M-a auzit! Sarpele se desprinde incet de ramura aia si se indreapta spre mine. Chiar, vine spre mine. Stiu bine ca e doar un film si am ochelarii magici pe nas, dar sarpele asta se apropie de mine. Si-a deschis usor gura. I-am vazut dintii, iar limba aia taiata in doua e din ce in ce mai aproape. Mama, ce ochii are! Lumea incepe sa tipe in sala din ce in ce mai tare. Eu nu pot tipa. Sint barbat, ce Dumnezeu, iar asta e un film. Sarpele are ochii bulbucati si deschide gura si mai mare. Capul e enorm. Strang din dinti si… Deodata, pe langa urechea mea trece o maimuta…aud vajaitul si simt curentul trecerii ei… se suie exact pe craca pe care a mai ramas o parte din coada sarpelui. Il prinde si nu-i mai da drumul. Sarpele e langa nasul meu si incearca sa ma muste dar maimuta nu-l mai lasa din stransoare. E disperat. Vrea sa ma manance, dar maimuta e mai incapatanata. Ii intinde coada la maxim in sens opus. O tine asa vreo 3 secunde si-i da drumul. Sarpele cade, iar sala respira usurata!

Pentru putin timp, insa… Din dreapta cadrului, intra alta maimuta. Din stanga, inca una! Incep sa se joace cu niste portocale. Prima data, intre ele, iar dupa cateva secunde… sunt descoperit! Ma iau la ochi si incep sa arunce in mine. Efectele pe care le-am simtit la picioare, combinate cu stropii veniti nu stiu de unde, plus suieraturile de tot felul din dreptul urechilor mele, faceau ca totul sa fie extrem de real. Toate portocalele m-au nimerit… cred. Recunosc, am inchis ochii. Din 12 minute de film, cred c-am urmarit vreo 10… atmosfera din sala este si ea, magica. Tipete, urlete, hohote de ras… fetele isi ascundeau fata in bratele vecinilor din stanga sau din dreapta, iar baietii, mai hotarati, incercau sa se lupte cu mainile, indepartand tot ceea ce venea, periculos sau nu, din ecranul magic. E greu sa vezi un film pana la sfarsit, in zilele noastre.

In 1895, cand trenul lui Melies intra in gara, lumea avea aceleasi reactii…

Eu, la Saguna, am terminat in clasa a 12- a E. Credeti ca-i urmatorul sistem revolutionar pentru cinema?

PS – nu mai stiu titlul filmului. Subiectul era salvarea planetei de catre omul care distruge totul. Sunt si filme de groaza, sa stiti! Scurte, dar memorabile! Banuiesc
 

 
Astazi repet cateva mici surprize impreuna cu baietii din orchestra. Sper sa iasa bine si sa va placa Din cate am inteles, mai sunt destul de putine locuri libere, lucru care nu poate decat sa ma bucure. Numaratoarea inversa a inceput…..