…la Casino
 
Déjà cred ca sunteti obisnuiti ca dupa o cantare prin tara sa urmeze si o mica incursiune fotografica prin partea locurilor. Asa s-a intamplat si la Constanta…
 
Cantarea s-a terminat onorabil. Printre invitati, Hagi. Era pentru prima data cand se afla la un eveniment la care cantam si eu. Intentia lui, declarata ulterior, era sa fi stat vreo jumatate de ora si sa plece. Dupa miezul noptii, cand m-am retras de pe scena, m-a oprit si mi-a spus ca din cauza mea a pierdut vreo 4 ore, dar nu regreta deloc c-a ramas! I-am multumit si i-am promis ca voi juca si eu la inaugurarea stadionului de la Ovidiu. Ne-am imbratisat si m-am retras la hotel.
 
M-am trezit greu… deh, nu mai am 20 de ani. Visele sunt mai lungi acum… mi-am facut bagajul si am incarcat totul in masina. Nu ma grabeam prea tare spre Bucuresti si ma gandeam sa dau o tura prin port, prin fata Casino-ului. Batranul Casino…
 
Am un respect aparte pentru cladirea asta. Apartine unui alt timp, unei alte epoci. Nu seamana cu nimic din ce e azi in Romania. Parasit, inchis, baricadat, interzis, pe alocuri spart, casino-ul de pe malul marii, cu toate interdictiile de existenta, agatate de el, traieste. Traieste prin fiecare coloana si fiecare ungher ascuns. Daca ma intrebati ce se intampla inauntru o sa va raspund: baluri, cabaret, muzica si ruleta… o alta viata pe care romanii n-o mai stiu demult. Un inceput de secol XX despre care ne amintim din ce in ce mai vag si pe care incercam sa-l reconstituim stangaci la diverse manifestari mondene…
 
Vis a vis de el, Acvarium… va aduceti aminte de el, nu? E si mai tacut, desi e deschis vizitatorilor. Ou sont les neiges d’antan!? Unde sunt, Doamne? Unde au disparut cozile de copii de la Acvarium si fetele acelea uimite si bucuroase la vederea mirajului subacvativ, la vizionarea atator specii de pesti?
 
Slab si adus putin de spate, pe langa Casino se plimba un bodyguard. La peste 55 de ani pe care-i arata, isi poarta neglijent arma letala…bastonul de cauciuc! Cealalta denumire a elementuluui contondent am uitat-o intentionat! Purtam o sapca si aveam ochelarii de soare pe nas. In mana dreapta aparatul de fotografiat, iar pe umar, geanta cu lentile. Aratam ca un strain pierdut la malul Marii Negre, care fotografia in draci marea si pietrele. Intuiam cum va reactiona, dar nu m-am abtinut. “Sinteti amabil”, l-am intrebat, “ce se mai intimpla cu Casino-ul asta?”. Nici nu s-a uitat la mine. “Pai, nu vedeti?!”, si-mi indica neglijent pancarta de pe usa “Primaria se ocupa…”. Am ramas pe loc si l-am urmarit indepartandu-se. Pana atunci, ma studiase cu coada ochiului, in permanenta, dar cand i-am adresat intrebarea, parca nici n-am existat. Am zambit. Ceva imi atrasese totusi atentia. Pe cap purta cu mandrie o sapca inchisa la culoare pe care scria Jack Daniel’s.
 
Am coborat pe nisip, prin dreapta Casinoului si am ramas acolo vreo ora, pe un stafilopod. Terapia valurilor isi facea efectul. Parca si viata era mai frumoasa. In fata mea, in afara de pescarusi, erau si alte inaripate, dar nu le stiam numele. Aveau gitul subtire si penele de culoare gri cenusie si ori de cite ori aterizau pe apa, pluteau putin, iar apoi se scufundau in cautarea pranzului.
 
Nu stiu cum au trecut 2 ore… mi-am indreptat spatele si am inceput sa urc spre masina. Pe aleea din fata Casinoului, refrene celebre cintate la acordeon faceau concurenta valurilor care se spargeau de stanci. Ii respect pe cei care isi mai gasesc timp sa vina si sa bucure urechile trecatorilor. Omul nostru era o mare figura. Trecea de la sarbe la jazz si o lua ulterior pe calea valsului. I-am lasat 10 lei in cutia de napolitane asezata in fata lui, am mai aruncat o privire spre Casino si am demarat spre Bucuresti. Era o zi de septembrie, luni pe care, sincer, n-am pierdut-o.
 
PS – tata ma rugase, ultima data cind am fost la el, sa citesc cu atentie ce sta scris pe statuia lui Ovidiu. Asa am si facut, lucru pe care vi-l impartasesc:
 
“Sub asta piatra zace Ovidiu, cintaretul iubirilor gingase, rapus de-al sau talent.
O, tu, ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodata te roaga pentru dansul: sa-i fie somnul lin!”