Urmare a concertului reusit de sambata seara de la Tribute, organizatorii mi-au propus inca 2 cantari pentru sfarsitul lunii acesteia. Imi place ideea lor mai ales ca s-a pus problema ca evenimentele sa aiba loc in 2 seri consecutive. Ar fi o provocare interesanta Am cateva zile sa ma gandesc la aceasta propunere si la temele celor 2 tributuri…va reamintesc ca cel de sambata s-a numit ‘A tribute to the American Dream’…Pareri? Propuneri?

 
De mic cant in engleza. E a doua mea limba. Acasa, prindeam Europa Libera si Vocea Americii. Anii ‘80 i-am ascultat la Enescu 2, un radio cu lampi pe care l-am distrus treptat din cauza loviturilor aplicate. Pe vremea aia nu stiam ca mizeriile care ma impiedicau sa ascult melodiile sunt de la bruiajul mojic al unor cretini.

Topurile americane, Radu Theodor, Andrei Voiculescu si intreaga echipa superba de la Europa Libera, iar pe cealalta frecventa, gigantul Willis Canover, responsabil cu jazz-ul, Judy Massa, country side si Casey Kasem, cel care a fondat celebrul American top 40, in 1970! Era un continuu extaz pentru mine. In cateva cazuri, am mai prins si BBC-ul… ce vremuri. Posturile astea de radio mi-au format gusturile muzicale. Tata avea partea de stiri, iar eu… muzica! Pana la urma, am luat aparatul la mine in camera. Era prea multa muzica…

Seri la rand cu urechea palnie, dupa-amieze de duminica cu metronomul, povestile despre Cornel Chiriac spuse in special de Radu Theodor ma influentau puternic. Atunci se faceau adevaratele playlist-uri, acele scrisori venite din tara prin cine stie ce filiera, care contineau MUZICA, piese de Led Zeppelin si Dire Straits, de Floyd, de Purple sau alte nebunii geniale. Cat puteau sa riste oamenii care trimiteau depesele alea? Cat de mult doreau ei sa asculte melodiile alea pe care, poate, nici nu le aveau acasa, printre casetele lor (apropos, ati mai folosit cuvantul asta, ‘casete’, in ultima vreme?!).

Auzeam pentru prima data King Krimson, Iron Buterlfy sau Zappa si ma intrebam daca oamenii astia nu sunt cumva de pe alta planeta. Prima piesa pusa pe pianul cumparat de mama a fost Child in time. A trebuit s-o ascult de vreo 5-6 ori, in tot atatea saptamani. Retineam cateva masuri si trebuia sa astept duminica urmatoare pentru a putea sa continuu “partitura”… pe atunci, piesele se auzeau doar o data… era imposibil sa te plictisesti de ele. Imposibil.

Era o emisiune la BBC… Iti traduceau vers cu vers, iti dezvaluiau mesajul din spatele cuvintelor si la sfarsit, se asculta piesa intreaga. Asa am inteles ce zicea Steve Wonder despre Haloween, in I just called to say I love you.

Ma intelegeti acum de ce show-ul meu de la Tribute se va numi American dream, tocmai de Haloween?  Pentru ca pentru mine acest vis il reprezinta muzica, in primul rand, a acelor ani. Toata splendoarea din 70 si 80 sta acum in note muzicale si in cuvinte cantate de oameni care au intrat intr-o galerie de clasa. In play-ul meu sunt Lionel, Frank, Tina, Ray, Nat King, Dean, Sammy, Earth, Wind & Fire, Prince, Elvis, Madonna, Steve Miller, Cool and the Gang, Steve, Don Mclean si, cu voia dumneavoastra, putin Michael… si multi altii care au eticheta made in USA!

Simbata seara, la Tribute, n-o sa fie nicio stafie si nimeni care sa nu se bucure de muzica. Pentru cei care au rezervat pana acum locuri, ii linistesc si le spun ca va trebui sa se implice, ca de obicei, cum o fac la spectacolele mele, la cateva melodii. Sa-si pregateasca vocea si energia necesara unei asemenea seri… pentru cei care nu ma cunosc in postura de cantaret si nu-i intereseaza muzica asta, le dau un sfat: Nu veniti si gata! Pam pam

Cautand ecouri ale vizitei lui Natalie Cole, am gasit 2 articole despre concertul de sambata de la Tribute. Unul pe Europa FM, altul pe stiumuzica.ro . Ideea e cam aceeasi in ambele: Gotta be there!!!