E pentru prima data in viata mea cand ii spun cuiva, fata-n fata: “am asteptat vreo 30 de ani sa-ti spun ca iubesc muzica ta…” Si dupa ce i-am zis asta, am vorbit vreo 5 minute despre lucruri neinsemnate legate de viata.Asa s-a termina pentru mine noaptea de marti. Stand de vorba amical cu Natalie Cole pe o bancheta retrasa din Hard Rock Café.

Locurile pe care mi le-am cumparat la concertul de la Sala Palatului erau la balcon, mult prea indepartate de scena… totusi, cand a intrat am realizat ca oriunde as fi stat era perfect. Inalta, imbracata intr-o rochie lunga si neagra, avand un colier si o bratara care-i straluceau in lumina reflectoarelor, a salutat zambind publicul si a inceput sa cante… din clipa aia, impreuna cu cei 4000 de oameni din sala, am intrat in alta lume. Cu totii am inceput sa mergem pe Route 66…

Timp de aproape 2 ore am trecut prin toate starile posibile… bateam din palme, din degete, cantam, ma ridicam de pe scaun, zimbeam, plangeam si nu-mi venea sa cred ce mi se intampla…. Ne-a povestit de Nat King Cole, de parintii ei, de iubire, de Tony Bennett, de Sinatra, de Charlie Chaplin, de copilaria ei, de Diana Krall, de Fever, de toate pe care vroiam sa le auzim… Alaturi de cei 6 muzicieni, care o acompaniau, Natalie ne-a dat unele dintre cele mai superbe pagini din istoria swing-ului. Iar cand, in spatele lor, cortina s-a dat la o parte iar de pe un ecran a aparut Nat King Cole si amindoi au inceput Unforgettable, 4000 de suflete au inceput sa aplaude. Cred ca au fost cele mai sincere aplauze pe care le-am auzit vreodata. Veneau din suflet pentru o artista careia ii place sa cante din suflet.

Dupa al 2-lea bis, Natalie a revenit pe scena desculta. A mai cintat inca 2 melodii si a parasit scena Salii Palatului.

Ce s-a intamplat dupa aceea?! Dupa un spectacol de 2 ore, nu credeam ca mai vrea sa vina in alta parte… sincer. A doua zi, pleca spre Varsovia, pentru un nou concert si banuiam ca vrea sa-si ingrijeasca vocea. Cu gindurile astea am plecat spre Hard Rock, unde m-am intalnit cu cei din orchestra mea. Le-am spus de spectacol si i-am vazut zambind pe fiecare. Le-am zis sa nu-si faca iluzii ca Natalie o sa vina aici pentru ca artista trebuie sa se menajeze, in special cand e in turneu. Ne-am retras in cabina din spatele scenei si am mai continuat sa le istorisesc despre concert. Ei fusesera la probele de sunet in tot rastimpul asta si nu au putut sa vine si la spectacol…

Eram déjà resemnati, cand cineva din stuff-ul meu intra pe usa si ne spune ca Natalie e in fata si ne asteapta sa cantam. A fost ca si cand toti ne-am injectat adrenalina. Am sarit in sus si am luat playlist-ul din nou (oare pentru a cata oara?!) sa vedem care e cea mai buna piesa pentru inceputul spectacolului… Ain’t that a kick in the head… asa am inceput. Cu o piesa de-a lui Dean Martin. Realizati, banuiesc, ca Natalie l-a cunoscut si pe Dean si cunoaste bine melodia asta… va dati seama ce emotii am avut eu cantand-o!?!?

Am inceput spectacolul. Desi nu era plina sala, oamenii reactionau bine la swing-uri… Natalie alaturi de trupa ei erau in partea stanga, undeva pe la mijlocul salii. Din cand in cand, trageam cu coada ochiului sa le vad reactia… uimitor!!! Dansau!!! Unii dintre ei bateau ritmul melodiei cu mana, iar altii zambeau uitandu-se la scena. Am prins curaj. Am inceput Minnie the moocher, un cantec din anii 30, facut celebru de Cab Calaway. Am coborat in sala si incet, incet m-am apropiat de locul lor. Am cantat cu ei vreo 3 minute si din clipa aia totul a mers ca pe roate… nu vreau sa va povestesc prea multe despre cum si ce am cantat, ci vreau sa va spun ca mi-a facut o placere teribila, atat mie, cat si orchestrei mele sa facem spectacol pentru lumea stransa acolo. Alaturi de cei peste 100 de oameni, am cantat si am aplaudat, am dansat si impreuna am avut o seara de neuitat… Unfogettable…

Aproape de final, am cantat Septembrie, luni si i-am dedicat-o… a aplaudat.

Ceea ce e totusi paradoxal este ca nu am performat Unforgettable, desi tot ce mi se intampla era de-a dreptul de neuitat si in toate aparitiile mele din ultima vreme, de la tv, am vorbit doar de melodia asta… nu vroiam sa stric gustul piesei cantata de Natalie, la concertul ei. De mult timp nu-mi dadusera lacrimile ascultand un cantec, asa cum mi s-a intamplat atunci, pe un loc indepartat de scena, la sala Palatului. Poate data viitoare o sa fac duetul asta cu Natalie… cine stie?!

Ce sa va mai spun? Am terminat show-ul. Ne-a chemat la masa ei si am stat de vorba cateva minute. I-am felicitat intreaga echipa de artisti, m-am asezat langa si am inceput sa discutam despre lume si viata. I-am multumit pentru concert si ea ma felicitat pentru ceea ce vazuse. Ne-am sarutat si i-am urat bafta in Varsovia, unde continua turneul.

Cam asta a fost… e greu sa ai zile de neuitat si totusi ieri a fost una dintre ele.Multumesc tuturor celor care mi-au tinut pumnii si sper ca de fiecare data cand ne intalnim la concerte, fie ale mele, fie ale altor artisti, sa traim ceva de neuitat…

Sa aveti o zi frumoasa ca ziua mea de marti, 27.10.2009!!!

 

“ That’s why, darling, it’s incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too”

Dupa o duminica muzicala la Sala Palatului, cu jazz pe sufletul meu, saptamana a inceput cu o productie la Odeon a unei companii private care m-a facut sa ma gandesc ca tare mult mi-ar placea sa joc din nou… inca nu v-am povestit despre experienta mea de actor amator la serialul de la Pro, cu bogati si saraci. Poate o s-o fac odata…

Pina la alte povestiri, ne asteapta aceasta frumosa zi de marti. Acum, repetitii la Hard Rock, dupa amiaza, o incursiune la Observator, la Simona Gherghe, seara un concert, ca spectator, cu Natalie Cole si ceva mai tarziu, ma intalnesc cu Lady Unforgettable, de data asta de pe pozitii usor schimbate, eu cu si mai mari emotii in gat…

De cind mi s-a spus ca vom da un concert pentru Natalie Cole, ma tot gindesc ce sa cant. Sa-i cant melodiile ei? Ale tatalui ei? Ale mele? Ale lui Sinatra? Ale lui Dean, ale lui Sammy? Ale lui Bobby Darrin sau poate ale lui Ray? N-am nici cea mai mica idée… a fost un spatiu de creativitate divin in acei ani din veacul trecut. De la inceputul secolului, cu Gershwin, Porter, Basie, Duke, Cab Caloway, cu Brodway, cu Cotton Club, cu New Orleans, cu mai stiu eu cine… ce sa cant?Cred c-o sa-i spun pur si simplu ca indiferent ce voi canta va veni din suflet. Daca ii va placea e pentru ca muzica e tot ce ne leaga. Suna tampit, asa-i? Treceti voi in locul meu!

Ma tot gandesc cum priveste ea Romania. Ce parere are de tara asta? Ar vrea sa aiba relatii de prietenie cu artisti intr-o tara ca asta? Daca v-ar intreba cineva despre o colaborare cu cineva din Azerbaidjan, ati accepta cu sufletul deschis? Poate…

Imi fac prea multe probleme, nu? Ma framant prea mult? Fie ce-o fi, vine, cant si asta e! Pam pam.

Am vorbit cu toata orchestra, azi. Si ei au o stare de surescitare placuta. Sigur… nu suntem la prima experienta cu un artist strain. Bryan Adams n-a fost rau… Ne-am descurcat onorabil acolo. Totusi, in seara asta va fi diferit. Mult mai diferit. Cum bine spunea cineva, candva: ” Que sera, sera! ”