Anul trecut, tot in septembrie si tot la Zilele Bucurestiului, in plin concert, era sa se opreasca curentul. Si nu in tot Bucurestiul, ci, culmea, doar mie, pe scena…Cum? Exact asa! Partea proasta era ca mai aveam de cantat… Fusese inainte Mandinga, iar after me, urma… Bryan Adams!
 
Se intirziase – ca la noi, la nimeni – si playlistul mi-a fost dat peste cap. In fata, la Izvor , ’jdemii de oameni. Venisera de peste tot sa-l vada pe Bryan si pe latino lovarshi. Misto! Mandinga deschisese show-ul si fusese aplaudata. Aveam emotii. S-au pus toti 11 ai mei pe scena si au inceput intro-ul orchestrei. Incep sa cant din culise si aud ovatii. Intru! Reflectoare-n ochi… Cintam, dansam si ma uitam spre public. Incercam sa-i vad. Dupa fiecare piesa, aplaudau… Pe masura ce cant, ma incalzesc si incep sa ma joc cu ei. Ii indemn sa cinte, sa urle. Imi place sa interactivez cu cei din fata mea, mai ales ca erau incredibil de multi oameni. Si cui nu-i place sa stea, sa cante si sa se bucure de rasfatul publicului?… Va spun eu cui. Unei englezoice blonde din staff-ul lui Adams. Cum timpul nu fusese respectat si Bryan trebuia sa zboare spre Londra, in aceeasi seara, la un nou concert, lucrurile in culise o luasera razna. Blonda de care va zic se agita si facea semne disperate aratand ceasul. Echipa mea incerca sa o tempereze. Avusesem o intelegere cu organizatorii si vroiam sa ne-a respectam. Plus ca n-as fi coborat de pe scena nici batut   Imaginati-va, era cea mai mare audienta in fata careia imi fusese dat sa cant. Era unul din acele momente pe care le visezi o viata intreaga. Zeci de mii de oameni… si mai eram si opening la concertul lui Adams! Blonda n-ar fi inteles niciodata trairile unui roman ambitios din Brasov.
 
Profit de un solo de chitara si ma retrag spre partea stanga a scenei. Intreb ce se intampla. Mi se explica problema de timp si mi se spune ca trebuie sa termin interventia mea sau mi se taie curentul. Blonda ma vede iesit putin de pe scena si se repede la mine. Bai fratilor, eu, antilopa Thompson, iar ea, o veritabila hiena. Se repede la mine si-mi spune cu un ton taios : “if you don’t get out, I cut the power!”
 
E? Ce ziceti? Sa-i fi explicat de Miorita, de legendele populare romanesti? De mitul Zburatorului? Nu cred ca ar fi interesat-o… am un gol in stomac, dar ma uit din nou la lumea adunata  acolo. Zambesc… respir adanc. Revin pe scena. Fac semn orchestrei pentru o ultima melodie… Lucruri simple… o cantam, iar publicul, din nou, ma bucura, aplaudand. Le spun ca peste citeva minute, un mare artist va urca pe scena si imi iau la revedere de la ei.
 
Abia dupa vreo 40 de minute Bryan Adams urca pe scena. Era pentru a doua oara in Romania. Prima data, daca va amintiti, fusese la Romaero. Mi-a placut mai mult acolo. Blonda ma intalneste in culise, se apropie de mine si isi cere scuze, multumindu-mi pentru promtitudinea cu care am reactionat. Ne strangem mana. Dac-ar stii ea ce-i in sufletul meu…
 
Concertul se terminase si publicul, caruia i s-a oferit o seara plina de muzica, se indreapta catre alte locuri si tentatii … Cam asa s-au desfasurat, anul trecut, sarbatorile Bucurestiului…  Destinul face ca dupa un an sa primesc aceeasi invitatie de a canta la faimoasele zile ale capitalei. Am acceptat si sper sa ne vedem din nou, acolo. Nu de alta, dar mi-au mai ramas niste melodii de anul trecut … de data asta, spectacolul nu va fi la Izvor, ci in apropiere de Lipscani. Abia astept sa ne vedem! Pe bune!!!!
 
Inca ceva… stiti cit am stat anul trecut pe scena? 35 de minute… numerele astea ma urmaresc de-a dreptul!!!